
Trasee montane în munții Iezer-Păpușa
septembrie 30, 2020
Crucea lui Mihai Viteazul de pe Colțul Albinei
septembrie 30, 2020Mănăstirea Nămăieşti
Mănăstirea Nămăiești este una dintre cele trei aşezăminte monahale rupestre, alături de Mănăstirile Cetăţuia şi Corbii de Piatră. Se spune că cele trei mănăstiri rupestre din Argeș formează un triunghi energetic magic.
Mănăstirea Nămăieşti
În apropierea municipiului Câmpulung, la Valea Mare Pravăț, într-o zonă pitorească deosebită, se află Mănăstirea Nămăieşti, una dintre cele mai vechi mănăstiri de maici din Țara Românească.
Biserica mănăstirii se găsește într-o peșteră, fiind săpată în piatră, în stânca muntelui. Legenda spune că în această peșteră ar fi dormit o noapte Sfântul Apostol Andrei.
Având hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi Izvorul Tămăduirii, biserica este considerată monument istoric din secolul al XIV-lea. Documentele istorice referitoare la satul Nămăiești și la Mănăstirea Nămăiești atestează anii 1503-1547 în hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare și Mircea Ciobanul.
Date exacte în legatură cu întemeierea mănăstirii și a bisericii săpată în piatră nu se cunosc. Însă, legendele transmise din moși strămoși în satul Nămăiești pomenesc chiar de numele domnitorului Negru Vodă.
Tot tradiția ne povestește și despre ctitorul anonim al bisericii: Se zice că un cioban păștea oile prin partea locului. Ajungând la stânca în care a fost apoi săpată biserica, ciobanul a făcut un popas la poalele muntelui, la marginea pădurii, pe această piatra mare, rămânând cu oile aici peste noapte. Ciobanului i s-a aratat în vis Maica Domnului, care i-a spus: „Scoală-te, sapă sub tine și vei găsi o icoană într-o bisericuță de piatră. Aici vei face tu biserică în cinstea și slava Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viață și de tămăduire”. Trezindu-se din acest vis ciobanul începu să sape cu râvnă și, după trei zile și trei nopți, dădu de o bisericuță de piatră, în formă de peșteră, cu icoane și odoare bisericești.
În biserica Mănăstirii Nămăieşti se află Icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni. Este considerată una dintre cele mai vechi icoane nu numai din țară, ci și din întreaga creștinătate. Se presupune că a fost pictată de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
Mănăstirea Nămăiești se află în comuna Valea Mare Pravăț, la 5 km nord est de Câmpulung. Localitatea este străbătută de șoseaua națională DN 73 care leagă Câmpulungul de Brașov. Lângă Valea Mare-Pravăț, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DN 72A, care duce spre sud-vest la Târgoviște pe valea Dâmboviței.

Locuri de poveste:
Poate îți place și:
-
Mausoleul de la Mateiaș
Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918.
-
Castrul roman Jidova
Castrul mare din punctul „Jidova” – Câmpulung este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră.
-
Crucea lui Mihai Viteazul de pe Colțul Albinei
Povestea acestei cruci este una istorică. În satul Bădeni se află „Plaiul Mălăişte”, zonă în care s-a retras Mihai Viteazul, după lupta de la Călugăreni (1595).







Recenzii
Nu există recenzii până acum.